ISIDORE ISOU - PERFORMANCE de LORÉ LIXENBERG și FRÉDÉRIC ACQUAVIVA

Insurectie lettrista pe scena Centrului National al Dansului – ISIDORE ISOU – PERFORMANCE de LORÉ LIXENBERG si FRÉDÉRIC ACQUAVIVA

Bucuresti, 14 februarie 2017 – Centrul National al Dansului Bucuresti (CNDB) deschide sezonul de spectacole in 2017 cu un eveniment in premiera nationala, dedicat artistului francez de origine romana Isidore Isou, fondatorul lettrismului.

Mezzo-soprana britanica Loré Lixenberg și compozitorul francez Frédéric Acquaviva vor prezenta cate un performance muzical inspirat de creatiile lui Isidore Isou în seara de joi, 23 februarie, de la ora 19.30, la Sala Stere Popescu din Bulevardul Marasesti 80-82. La nivel mondial, Lixenberg si Acquaviva sunt singurii muzicieni care exploreaza acest teritoriu mai putin cunoscut din extrem de prolifica activitate a lui Isidore Isou, unul dintre cei mai importanti si versatili artisti romani ai secolului XX.

Recitalul artistei va include piesele Neige (1950), Cris pour 5.000.000 de juifs égorgés (1947), Recherches pour un poème en prose pure (1950), Opus aphonistique n°1 (1959) și Poème aphoniste à fonctionnelle (1984). Performance-ul live va fi prefatat de o proiectie video a unui extras de doua minute dintr-un film documentar de Orson Welles intitulat „Around the World in Saint-Germain des Prés”, filmat la Librairie Fischbacher, Paris, 1955, cu Isidore Isou, Maurice Lemaître, Jacques Spacagna și Orson Welles.

Actul al doilea al serii prezinta Symphony n°4 : Juvenal, compusa de Isidore Isou în 2001. Piesa este orchestrata si realizata in 2003 de Frédéric Acquaviva, care o va spatializa live pe microfoane multiple, pe scena de la CNDB. Performance-ul include vocea lui Isidore Isou, pe solista Maria Faustino si corul lettrist compus din Jean-Baptiste Beck, Silva Gabriela Béju, Alain Bertaud, Nicole Brenez, Broutin, Jacques Chaumeix, Camille Cholain, Catherine Cousin, Lucienne Deschamps, Maria Faustino, Sylvain Monségu, Eric Monsinjon, Francois Poyet, Helene Richol, Marie-Thérèse Richol-Müller, Woodie Roehmer, Roland Sabatier, Jean-Louis Sarthou, Frédéric Studeny, Dany Tayarda.

Coordonatorul proiectului la CNDB este cercetatorul si criticul de arta Igor Mocanu.

Despre Isidore Isou

Isidore Isou este fondatorul lettrismului, un curent artistic, ideologic si filozofic lansat la finele anilor ’40 la Paris, ca reactie critica la adresa dadaismului, suprarealismului si a celui de-al Doilea Razboi Mondial. Artistul s-a nascut pe 29 ianuarie 1925 la Botosani. La inceputul anilor ’40, Isidore Isou si-a petrecut o scurta perioada la Bucuresti, ca jurnalist de avangarda. Aici a publicat revista Da, in colaborare cu Serge Moscovici. Publicatia a fost interzisa chiar de la aparitie. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, artistul s-a refugiat in Franta. Putin cunoscuta in Romania, activitatea artistica si teoretica desfasurata de Isidore Isou pana in 2007, la moartea sa, acopera aproape toate domeniile creatiei si gandirii umane: literatura, film, arte vizuale si performative, filozofie, economie politica, stiinte. Teoriile lui Isou au determinat catre finele anilor ’60 aparitia altor curente radicale, precum Situationismul international, prin influenta exercitata asupra unor autori precum Guy Debord sau Gil J. Wolman.

Despre lettrism

Lettrismul este un curent artistic, ideologic si filozofic lansat de Isidore Isou la finele anilor ’40 la Paris. Lettrismul continua si critica dadaismul si suprarealismul si isi ia ca unitate de baza litera, eliberata de con­strangerile cuvantului si sensului. Initial curentul si-a pro­pus o poezie fonetica, ulterior s-a radicalizat pornind de la poezia afo­nista, mentala, muta, infinitezimala, imaginara, inimaginabila, pana la o poezie supra­tem­porala, scrisa de toti.

Despre Frédéric Acquaviva

Frédéric Acquaviva este un compozitor experimental autodidact din Franta, care traieste la Berlin. El a publicat peste 20 de albume si a performat in numeroase spatii din toata lumea, precum Palais de Tokyo din Paris, La Fenice din Venezia, Kantine Am Berghain din Berlin, Experimental Intermedia din New York, LSO St Luke din Londra etc. Desi nu se considera un lettrist, Acquaviva este un specialist in acest domeniu, care a curatoriat mai multe expozitii (Passage de Retz, MACBA, Reina Sofia) si a scris carti despre lettrism si membrii-cheie ai curentului, precum Gil J Wolman, Maurice Lemaître si, bineinteles, Isidore Isou, pe care l-a cunoscut in 1998 si cu care a colaborat pana in 2007, la moartea artistului. In prezent, Acquaviva scrie prima monografie despre creatiile artistice ale lui Isou pentru Editions du Griffon.

www.frederic-acquaviva.net

Despre Loré Lixenberg

Loré Lixenberg este o mezzo-soprana de renume mondial care a colaborat cu compozitori precum György Ligeti, Karlheinz Stockhausen, Frédéric Acquaviva, Georges Aperghis și Trevor Wishart, activand de asemenea ca artist vocal in mai multe proiecte, precum o orchestratie unica a rolelor de pian mecanic ale lui Conlon Nancarrow pentru propria voce, dar si creatii proprii ca Prêt-à-chanter si Singterviews. Ea se implica de asemenea cu pasiune in performarea unor lucrari clasice din zona lettrismului si a poeziei sonore, cunoscandu-i pe Bernard Heidsieck si Maurice Lemaître si imprumutandu-si vocea unor creatii ale lor. Lixenberg este, de asemenea, prima mezzo-soprana care a prezentat, in mai multe randuri, un recital inspirat de Isou, la Institutul Cultural Roman din Stockholm si la Institutul National de Istoria Artei din Paris.

www.laplaquetournante.org/01-lorelixenberg.html

Acquaviva si Lixenberg au fondat spatiul artistic La Plaque Tournante in 2014 in sectorul Neukölln din Berlin, care gazduieste o serie de 16 expozitii de-a lungul a patru ani, printre care si o retrospectiva dedicata lui Isidore Isou, care va avea loc in curand.

Drepturile de autor pentru imaginea de pe afis, cartolina si comunicat de presa sunt rezervate si apartin: Isidore Isou, Partitions Commentées (11), oil on canvas, 55x46cm, 1988. Courtesy of Catherine Goldstein & Isidore Isou Estate. Reproducerea lor a fost facuta cu acordul posesorului.

Biletele costa 35 de lei, pret intreg, sau 20 de lei, pret redus, si se pot achizitiona online, de pe www.kompostor.ro, sau de la sala Stere Popescu inainte de inceperea spectacolului.

In luna februarie elevii de la Colegiul Național I.L. Caragiale si studentii de la Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu sunt asteptati la spectacole pe baza carnetului de elev sau student, avand intrarea libera in limita locurilor disponibile.

Pentru detalii vizitati cndb.ro

Parteneri media: AGERPRES, RFI Romania, Radio Romania Cultural, Liternet, Observatorul Cultural, Scena.ro, Dilema Veche, Revista Arta, Revista Arte si Meserii, Revista CARIERE, Revista Atelierul, Veioza Arte, Feeder.ro, Sapte Seri, Orasulm.eu, Onlinegallery, Zelist, B-Critic, Bucharest City App, Graphic Front, Umblat.ro, TANANANA.

Leave a reply

Your email address will not be published. Reguired fields are marked *